Tănăsoaia, agresorul** baschetbalistului Chauncey Hardy, a fost deferit justiției

Tănăsoaia, agresorul** baschetbalistului Chauncey Hardy,  a fost deferit justiției
  • Publicat:
  • Actualizat:

Parchetul Tribunalului Giurgiu l-a deferit justiției pe Ionuț Adrian Tănăsoaia, cel care i-a tras un pumn în față baschetbalistului Chauncey Hardy, lovitură care a condus la decesul sportivului, în noaptea de 8 spre 9 octombrie.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Ionuț Adrian Tănăsoaia, zis Gipsy-Gypsanu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.

„În dimineața de 9 octombrie 2011, ora 4.13, inculpatul, aflându-se în discoteca organizată la un club din orașul Giurgiu, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, a îmbrâncit și apoi a lovit puternic cu pumnul în plină figură victima C.D.H.- cetățean de origine americană, care s-a dezechilibrat și a fost proiectat cu capul de un plan dur. În urma impactului, victima a suferit leziuni traumatice cerebrale foarte grave, leziuni care au condus, câteva ore mai târziu (ora 19.10 ) la decesul acesteia. În același context, inculpatul Tănăsoaia Ionuț-Adrian, prin scandalul provocat și aducerea victimei în stare de inconștiență, a creat o stare de temere, haos, agitație în rândul celor prezenți, determinându-i pe aceștia să părăsească în mod precipitat clubul, tulburându-se astfel, grav ordinea și liniștea publică”, se arată într-un comunicat remis, luni, agenției MEDIAFAX, de către Biroul de presă al Ministerului Public.

Raportul medico-legal întocmit în cauză a concluzionat faptul că moartea victimei a fost violentă. Ea s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii consecință a unui traumatism cranio-cerebral soldat cu edem cerebral, hemoragie meningeală, contuzie și dilacerare cerebrală, fractură de boltă craniană iradiată la baza craniului.

Leziunile traumatice corporale cerebrale care au dus la deces s-au putut produce prin lovire cu și de corp-plan dur în același context traumatic, iar între leziunile traumatice cranio-cerebrale și deces există o legătură de cauzalitate directă și necondiționată.

Surse judiciare au informat că baschetbalistul Chauncey Hardy, care juca la echipa CSS Giurgiu, avea o alcoolemie de 0,6 la mie, la momentul accidentului din discotecă.

Scandalul în urma căruia Chauncey Hardy a murit a izbucnit în noaptea de 8 spre 9 octombrie, în jurul orei 3.30, în clubul Emotione din Giurgiu, după ce baschetbalistul american, în vârstă de 23 de ani, ar fi vrut să danseze cu niște tinere. El a fost lovit cu pumnul în bărbie de Ionuț Adrian Tănăsoaia și s-a izbit cu capul de pardoseala sălii de dans.

Americanul ar fi inițiat un joc cu o tânără, căreia tot îi punea pe cap o șapcă, ceea ce i-a iritat pe tinerii care o însoțeau pe fată. Tănăsoaia i-ar fi spus lui Hardy să plece, însă conflictul verbal a degenerat, astfel că i-a tras un pumn în față, iar sportivul s-a dezechilibrat și a căzut de pe treapta pe care se afla, lovindu-se cu capul de pardoseala de ciment. Rana produsă în cădere a fost gravă, ducând la decesul baschetbalistului.

Asupra vinovăției lui Tănăsoaia se va pronunța Tribunalul Giurgiu.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera suspectului peste care a intrat în casă
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera suspectului peste care a intrat…
Karim Benzema a văzut ce se întâmplă cu Kylian Mbappe la Real Madrid și i-a spus clar: ”O să te omoare!”
Karim Benzema a văzut ce se întâmplă cu Kylian Mbappe la Real Madrid și i-a spus clar: ”O să te…
Elodia trăiește?! Mama lui Cristian Cioacă șochează! Unde ar fi nora ei, de fapt?!
Elodia trăiește?! Mama lui Cristian Cioacă șochează! Unde ar fi nora ei, de fapt?!
Ce se mai aude de Silkeborg, echipa care a i-a dat 10 lui FCSB în mandatul lui Nicolae Dică
Ce se mai aude de Silkeborg, echipa care a i-a dat 10 lui FCSB în mandatul lui Nicolae Dică
Asta ar putea fi mutarea anului în Superliga! Antrenorul ales pentru a-l înlocui pe Costel Gâlcă la Universitatea Craiova
Asta ar putea fi mutarea anului în Superliga! Antrenorul ales pentru a-l înlocui pe Costel Gâlcă la Universitatea Craiova
Şumudică nu înţelege cum Becali a renunţat la un asemenea fotbalist:
Şumudică nu înţelege cum Becali a renunţat la un asemenea fotbalist: "Eu n-am văzut în viaţa mea aşa ceva". Reacţia…
Dieta STRICTĂ pe care o respectă Maia Sandu. Ce mănâncă zilnic președinta Republicii Moldova, pentru a se menține la 45 de kg
Dieta STRICTĂ pe care o respectă Maia Sandu. Ce mănâncă zilnic președinta Republicii Moldova, pentru a se menține la 45…
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
Locul unde au fost înregistrate -10 grade astăzi. România, lovită de un val de aer polar
Locul unde au fost înregistrate -10 grade astăzi. România, lovită de un val de aer polar
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
Gigi Becali a fost aproape de o afacere uriaşă cu Donald Trump! Ce plan avea miliardarul american în România
Gigi Becali a fost aproape de o afacere uriaşă cu Donald Trump! Ce plan avea miliardarul american în România
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul monden lui Mincu și…
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul monden lui Mincu și…
Mașinile care nu mai trec de RAR! Șoferii sunt obligați. Ce trebuie să facă înainte
Mașinile care nu mai trec de RAR! Șoferii sunt obligați. Ce trebuie să facă înainte
"Inima frântă! Te-am căutat ca disperatul!" Doi copilași români, rămași orfani după ce tatăl lor a fost înghițit de puhoiul…
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Cel mai bun mouse pentru jucătorii de titluri eSports
Cel mai bun mouse pentru jucătorii de titluri eSports
Start promiţător pentru Bernadette Szocs la WTT Champions Frankfurt 2024
Start promiţător pentru Bernadette Szocs la WTT Champions Frankfurt 2024
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
×